Nuwe resepte

Woestyn julfa

Woestyn julfa

Die koeke word eers gemaak, net 'n paar dae tevore. Uit meel, sout en water word 'n sterker deeg gemaak, wat in balletjies verdeel word waaruit baie dun koeke gemaak sal word, die grootte van die bak waarin jy die julfa sal maak. As die bak kleiner is, gee jy meer koekballetjies. Ek het 16 gemaak, waarvan ek 14 gebruik het, omdat twee te veel bruin gemaak het. Ek het die pannekoek te wyd gemaak en die julfa het effens golwend uitgekom. Dit is goed om die koeke presies te grootte, afhangende van die gereg waarin u dit sit, veral omdat dit nie in die oond groei nie, bly dit in hul oorspronklike vorm. Berei al die koeke vooraf voor en gebruik genoeg meel sodat dit nie kleef nie, totdat u dit in die oond sit. In die oond droog die koeke baie vinnig (daarom moet hulle almal vooraf voorberei word) en laat dit net 'n bietjie, sodat dit nie brand nie. Hulle bly wit, maar droog.

Hennepsaad word gekies, goed gewas in 2-3 water, gespanne en dan in die oond gesit om droog te word en 'n bietjie te bak (maar nie om te verbrand nie!)

As die sade droog en ryp is, maal dit 3 keer, sodat dit aan die einde stowwerig is, sonder volgraan en effens gebind (van hennepolie). Met die versnipperaar, of met die menger, is dit baie moeilik om hennep te maal, so elke keer as ek omdraai, het ek uiteindelik ook die ou vleissnit gebruik (ek het dit goed gehou!). By die eerste maal is dit baie moeilik, want die saad is geneig om heel uit te kom en dan blokkeer ek die sif 'n bietjie met my linkerhand, sodat dit langer in die versnipper bly, sodat dit verkrummel. Dan los ek die sif sodat die sade makliker kan uitkom (maar dit is nog steeds moeilik om die kruk te draai!) En so aan totdat al die hennep uitgeput is. Ek was bang dat ek die rand van die tafel sou breek waar die versnipperaar vasgemaak was, dit was so moeilik om die kruk te draai, maar ek het myself ook aangemoedig dat dit 'n geleentheid sou wees om die meubels te verander ...

Kook 3 liter water met 300 gram strooisuiker in 'n groot kastrol, en maak die oog kleiner as die kookpunt bereik is. Neem 4-5 eetlepels hennepsaadpoeier, sit in 'n bak, voeg 1/2 eetlepel warm water by en meng / vryf goed tot effens gebleik (dit is die kleur van die saad, sonder dop). Voeg nog 'n bietjie warm water by, meng goed en giet dan deur 'n sif waarin gaas geplaas is. Omdat dit moeilik is om deur die gaas te gaan, word daarop aangedring en 'n bietjie meer water gegooi, sodat slegs die skulpe in die gaas bly, wat weggegooi word.

Doen dieselfde totdat al die hennep uitgeput is, en doseer die 3 liter water baie goed om die einde te bereik. Hennep sap (wit) word op medium hitte geplaas en meng altyd met 'n groot lepel om nie aan die onderkant van die pot vas te hou nie. As dit begin kook, styg 'n dik skuim bo -op. Oes hierdie skuim met 'n spatel in 'n vooraf voorbereide bak en nadat die sap eenvoudig is en nie meer skuim nie, stop die oog van die stoof.

Neem die vooraf gebakte koekies een vir een, hou dit 1-2 minute in die sap sodat dit 'n bietjie sag word, sit dit dan in die pan, smeer dit met hennepvulsel, gooi 1-2 eetlepels sap oor bo -op en herhaal die prosedure totdat al die koeke uitgeput is, terwyl die laaste met 'n laag vulsel bedek is. Dit moet nie te hoog wees nie, maar moet ten minste 8 oorvleuelende koeke hê.

Voeg aan die einde nog meer sap by tot die hoogte van die koek, want die koeke is baie droog en benodig hierdie stroop om sag te word en te week.

Julfa word in die yskas gehou en die volgende dag kan dit gesny en bedien word. As dit rond is, kan dit soos 'n koek gesny word, as dit reghoekig of vierkantig is, kan dit in vierkante gesny word.

Omdat die resep baie moeisaam en moeilik is, het ek dit vergesel met baie verduidelikings, WENKE (met geheime van voorbereiding) en opbouende foto's. Gebruik hulle!

1

Maak die koeke so dun as moontlik en moenie dit te hard bak nie. Hulle moet wit bly (hoogstens effens bruin).

2

Moenie hennep in die oond verbrand nie, droog dit net goed af.

3

Na twee maal kan daar 'n paar stukke of heel hennepsaadjies oorbly. Daar is geen probleem nie, want hulle gaan nie deur 'n sif en gaas nie.

4

U moet deur die sif gaan en die fyngemaakte en gevryfde hennep gaas, anders het u growwe hennepdoppe in die swael, wat baie onaangenaam is.

5

As jy die swaelsap kook, proe dit en as jy dit nie soet genoeg vind nie, kan jy meer suiker byvoeg. Maar met die hoeveelheid water wat gegee word, is die suiker wat hier aanbeveel word, genoeg om die julfa soet en lekker te maak.

6

In plaas van suiker, kan jy heuning na smaak gebruik. Ek kan nie die hoeveelheid heuning gee nie, want ek het net suiker gebruik, maar volgens smaak kan almal dit dosis.

7

Doseer die water goed om die hennepsaadjies voldoende en doeltreffend te filtreer (slegs die skille bly skoon), want as u meer byvoeg, verdun u die sap te veel.

8

Doseer die vulsel goed sodat dit genoeg is vir al die koeke en vir die versiering bo -op.

9

As sommige koeke breek as dit te droog is, is daar geen probleem nie. Sit dit in die skinkbord om die vel weer te maak, maak dit nat en smeer dit met vulsel, asof dit heel is. As die koek die volgende dag vasgemaak is, is dit nie bekend dat die koeke gebreek het nie.

10

Nadat u al die koeke gesmeer het, voeg die res van die sap by totdat dit die boonste vlak van die koek bereik. Die sap is nodig vir droë koeke, wat versag en week moet word.

11

Geen ander geure word by hierdie koek gevoeg nie.

12

Hou die julfa in die yskas tot gaar.


KOEKE saam met Eve JULF, oftewel "Lord's Worms" & # 8211 tradisionele Kerskoek

Marshmallow -koeke is 'n tradisionele gereg wat spesifiek is vir die fees van die geboorte. Dit word op Kersaand geëet, maar kan vroeër gemaak word. Die resep is veral bekend in Moldawië.

Hulle word ook genoem "Die Here se wurms"of"Jesus se doeke”, Soos die koeke soos doeke lyk. Hulle herinner aan die verdrukking van die Moeder van God en van die regverdige Josef, wat op soek was na 'n skuiling om die baba Jesus te baar, geen blyplek of doeke gevind het nie.

Volgens oorlewering word slegs op Oukersaand hierdie koeke met swael geëet, niks anders nie. Die vasopdrag vir hierdie dag is strenger, dit wil sê dit word nie gaar geëet (gekook, gebak of gebraai met olie nie), maar slegs vrugte, groente en droë kos. As Kersfees egter op 'n Sondag en vooraand op 'n Saterdag val, vas hy nie meer so hard nie, hy eet vas, maar met olie.

Omdat hulle so voedsaam is, word hierdie koeke gevul met hennep- of okkerneutpitte Ek kan heeldag honger ly. En omdat dit so lekker is, kan dit ook bedien word kerslied of die priester wat saam met Eva kom.

Die koeke word slegs uit water en meel gemaak, en die klassieke vulsel is gemaak van hennepsaad. Maar in onlangse jare is dit vervang met sonneblompitte (of halva) of okkerneutpitte. Hennepsaad word vandag nog net in gesondheidswinkels gevind, maar dit is redelik duur (nie duurder as okkerneute nie).

• ½ kg meel
• warm water
• 1 eetlepel asyn
• sout

• ½ kg hennepsaad
• 400 g gemaalde okkerneute (of 500 g hennepsaad)
• 100 g suiker

• warm water
• heuning of rou suiker
• Suurlemoen

Die koeke word 'n paar dae voor die tyd gemaak. Berei 'n deeg uit meel, water, sout en asyn. Knie met jou hande en dit moet net goed wees om op die tafel te smeer. Laat rys vir 'n uur.

Verdeel die deeg in gelyke dele (ongeveer 12). Sprei 'n stuk deeg op die tafel met die deegroller in 'n dun, dun vel, vierkantig, in die vorm van 'n skinkbord of kookplaat, met baie meel.

Bak elke koek aan 'n warm plaat aan weerskante. Wees versigtig om dit nie te verbrand nie.

Nadat alles gaar is, laat dit droog word tot die volgende dag. (as u nie tyd het nie, kan u dit dadelik stroop).

Berei die stroop die volgende dag uit water, suiker / heuning en suurlemoensap.

As u natuurlike hennepsaad gebruik, word dit in 'n vysel of stamper gemaal. Kook met water en suiker tot verdik. Neem die skuim. Vul die koeke met hierdie room.

Die stroop word in 'n groot bak geplaas waarin die koeke goed versag is totdat dit nie meer korsig is nie.

Sprinkel 'n bietjie okkerneut en suiker op 'n skinkbord of skottel en plaas 'n koek wat met vulsel gesmeer is. Sit al die velle in lae.

Die gekookte koek word 'n paar uur of oornag in die stroop laat staan. Gedeeltelik in vierkante stukke in porsies.

As u nie ongeskilde hennepsaad het nie, kan u geskilde sade gebruik wat u in gesondheidswinkels kan kry. Indien nie, gebruik okkerneutpitte gemeng met suiker en 'n bietjie water.

Sommige huisvroue verkies om hennepsaad met okkerneutpitte te kombineer, ander gebruik sonneblomhalva of sonneblompitte in kombinasie met gemaalde okkerneutpitte.

Hou die koek koud.

* Die advies en alle gesondheidsinligting wat op hierdie webwerf beskikbaar is, is ter inligting, en vervang nie die dokter se aanbeveling nie. As u aan chroniese siektes ly of medikasie volg, beveel ons aan dat u u dokter raadpleeg voordat u met 'n geneesmiddel of 'n natuurlike behandeling begin om interaksie te vermy. Deur klassieke mediese behandelings uit te stel of te onderbreek, kan u u gesondheid in gevaar stel.


Op Oukersaand berei huisvroue uit Moldawië koeke met swael voor

Die heerlike koeke met swael word op Oukersaand deur Moldawiese vroue gaargemaak. Hierdie vasgebak staan ​​ook bekend as:

Sulfaat koeke

Volgens adevarul.ro, malvalekkers dit behoort die enigste kos vir Roemeniërs te wees op 24 Desember, op Oukersaand. Want op hierdie dag is die tradisie dat die getroue Roemeniërs tot die aand vas en dan hierdie vaskoek eet.

  • Marshmallow -koeke bevat hennepsaadvulling. Dit is gebruiklik dat hierdie sade vooraf gedors word.
  • Na hierdie prosedure word 'n room gemaak van hennepsaad, heuning en okkerneutpitte.
  • Die tradisie van die voorvader sê dat die koeke op die stoof gebak moet word.

Hennepsaad

Deur die jare is hennepsaad om verskeie redes nie deur Roemeense boere verbou nie. Dus, vir hierdie koek, het die huisvroue okkerneutpitte begin gebruik. Baie onkundige mense het die naam hennep ook met dwelms verbind, sodat hulle besluit het om hierdie bestanddeel nie te gebruik nie.


Pasta met leurda en Brie kaas

Die vroeë lente bring 'n wonderbaarlike plant saam met my: wilde knoffel.

Leurda (Allium ursinium) ook genoem wilde knoffel, beer knoffel is 'n plant met wonderbaarlike kragte. Word as 'n ware beskou "Mediese skoonmaakmiddel" leurda verrig wondere vir die liggaam, dus moenie skaam wees om dit te eet nie.

Haar smaak van knoffel en die lente spoor jou aan om dit op alle moontlike maniere te eet, maar veral in vars toestand.

Ek het vandag pasta met leurda en Brie -kaas probeer, pasta wat na Cristina se wedstryd gegaan het.

Bestanddele 4 mense:

& # 8211 1 groot bondel leurda (ongeveer 150g)

Pesto leurda:

& # 8211 1 groot skakel van leurda

& # 8211 3 eetlepels olyfolie

& # 8211 sap van 'n halwe suurlemoen

& # 8211 1 eetlepel amandels (opsioneel)

Hoe om pasta voor te berei:

Die pasta word in 'n groot pot gekook volgens die instruksies op die verpakking.

Dreineer goed en meng met water 200 g Brie kaas sny die stukke, suurroom , leurda tocata, sout peper.

Plaas die hele samestelling in 'n hiëna -bak wat met 'n bietjie olie gesmeer is. Voeg bo -oor die gerasperde kaas, 50 g Brie -kaas, in dun skywe gesny en kersietamaties.

Sit die skinkbord in die voorverhitte oond 200 grade Celsius, vir 15-20 minute. As die bokant mooi bruin is, beteken dit dat die pasta met leurda gereed is.

Hoe om leurda pesto voor te berei:

In 'n helikopter sit ons al die bestanddele: gekapte leurda, olyfolie, suurlemoensap, amandels, sout en meng goed totdat ons 'n pasta het.

Ons sit dit in 'n bak en voeg dit by die pasta wanneer ons dit bedien.

Pasta met leurda en Brie kaas word warm bedien met leurda pesto.

Beoordeel hierdie:


Jolfa (Julfa) City

Saint Stepanos -klooster - Jolfa

Jolfa is in die noordweste van die Oos -Azarbaijan -provinsie (Azarbaijan Sharghi) en die Arasrivier vloei deur die noorde daarvan, naby die grense van Iran en die Republiek Azarbayjan en Armenië. Jolfa is die hoofstad van die township, 150 km. van Tabriz. Dit het warm somers en matige winters as gevolg van die verligting, die reënval en plantegroei is maar skraal.

Die Saint Stepanos -klooster (Armeens: Սուրբ Ստեփանոս վանք, Surb Stepanos Vank, ook in Armeens bekend as Maghardavank (Մաղարդավանք), is 'n Armeense klooster ongeveer 15 km noordwes van die stad Julfa. Dit is geleë in 'n diep canyon langs die Araxes. ., aan die Iraanse kant van die grens tussen Iran en Nakhchivan Dit is oorspronklik in die negende eeu gebou en is tydens die Safavid -era herbou nadat dit deur oorloë en aardbewings beskadig is.
Dit is deel van die Armeense kloostersensembles van Iran, wat op UNESCO se werelderfgoedlys verskyn.


Siciliaanse graniet

Granita is 'n tipiese Siciliaanse nagereg wat bestaan ​​uit 'n halfgevriesde vloeistof op grond van water, suiker en vrugte en / of vrugtesap. Hierdie nagereg verskil van die geurige sorbet deur 'n ander korrelige konsekwentheid, vandaar die naam granita.
Die bekendste resep vir granita is suurlemoen, maar daar kan baie ander geure wees wat meer eksoties en lekkerder is.
Suurlemoen, spanspek, waatlemoen, amandels, kruisement, koffie is reeds tradisionele resepte, maar u kan ook kies vir mango, passievrugte of wat u ook al kan dink of wat u nog meer in die huis het.
Maar ongeag die geur, is dit duidelik dat dit ons verligting in die somer is.

Hier is 'n paar resepte wat u kan inspireer

Alle hoeveelhede is vir 6 porsies.
Ons bied die tradisionele, handmatige resep aan waarmee u met 'n vurk kan skraap om ysvlokkies te verkry.
Vir diegene wat nie geduld het nie, het ons die volgende opsie: gooi die vloeistof vir die rand in die skinkbord vir blokkies uit die vrieskas, en as u die bevrore blokkies het, kan u dit in 'n robot met 'n lem in S. Dit hoef nie word baie hard gebreek, maar nie baie min nie. Bedien dadelik.

1. Grens met suurlemoen

bestanddele
- 1 liter water
- 200 g suiker
- 4 suurlemoene, verkieslik organies of ten minste onbehandeld. Ons sal ook die dop gebruik
Voorbereiding
- Skraap die suurlemoenskil en druk dan die sap goed uit
- Sit die skil en suurlemoensap, water, suiker in 'n groot kastrol
- bring tot kookpunt en laat prut vir ongeveer 5 minute
- afkoel en sit dan in 'n houer wat nie diep is nie en 'n groot oppervlak het ('n skinkbord, vorm, oondbak)
- bedek en sit in die vrieskas
- krap elke 30 minute met 'n vurk om vlokkies te vorm en om te verhoed dat die voorbereiding in 'n blok ys verander.

2. Koffiegrens

bestanddele
- 6 groot koppies espresso
- 12 teelepels klapper suiker
Voorbereiding
- berei die koffie voor, voeg die suiker by en laat afkoel
- sit dan in 'n houer wat nie diep is nie en 'n groot oppervlak het ('n skinkbord, vorm, oondbak)
- bedek en sit in die vrieskas
- krap elke 30 minute met 'n vurk om vlokkies te vorm en om te verhoed dat die voorbereiding in 'n blok ys verander.

3. Grens met spanspek

bestanddele
- 4 klein spanspekke goed gebak
- 2 eetlepels suiker (as die spanspek soet is, kan jy suiker prysgee)
- die sap van 'n suurlemoen
Voorbereiding
- Skil die aartappels, rasper dit en sit dit in 'n blender
- voeg suurlemoensap en suiker by, indien nodig
- sit dan in 'n houer wat nie diep is nie en 'n groot oppervlak het ('n skinkbord, vorm, oondbak)
- bedek en sit in die vrieskas
- krap elke 30 minute met 'n vurk om vlokkies te vorm en om te verhoed dat die voorbereiding in 'n blok ys verander.

4. Amandelgrens

bestanddele
- 500 g amandelmelk
- 330 ml mineraalwater
- 80 g klappersuiker
- 130 g heel amandels
Voorbereiding
- plaas al die bestanddele in 'n blender en meng vir 4 minute
- sit dan in 'n houer wat nie diep is nie en 'n groot oppervlak het ('n skinkbord, vorm, oondbak)
- bedek en sit in die vrieskas
- krap elke 30 minute met 'n vurk om vlokkies te vorm en om te verhoed dat die voorbereiding in 'n blok ys verander.

My persoonlike weergawe is 'n mengsel, naamlik: suurlemoenrand met kruisement en gemmer.

Ek het die suurlemoengrens berei volgens die instruksies hierbo. Toe die sap koud was, het ek dit in die blender gesit met 'n ruiker kruisement en 4 cm gemmer. Ek het goed gemeng en dan in die vrieskas gesit.

Ons moedig nie suikerverbruik aan nie, dus raai ons u aan om, indien moontlik, suiker te vervang deur gesonder versoeters. U kan agavesiroop, heuning, xylitol of eritritol gebruik. Kokosuiker is 'n opsie omdat dit 'n lae glukemiese indeks het.
Aan die ander kant, as u soet vrugte gebruik, hoef u nie eers die rand te versoet nie. Daar moet 'n verfrissende nagereg / drankie / skemerkelkie wees vir die somer

Die grens is ook 'n goeie idee vir somerpartytjies. En in die hoofstuk oor versiering, gee fantasie vrye teuels.


Voor die Eva word die Here se wurms voorberei

Sedert ek die eerste stappe begin gee het, het ek aan hierdie voorbereidings deelgeneem. Eers net gekyk, daarna na stories geluister en grootgeword om met klein dingetjies te help. En die voorbereidings vir Eva begin 'n week tevore, met die koeke wat ook 'die doeke van die Here' of 'die bal van Jesus' genoem word. Daardie dun deegvelle, op die stoof gebak en laat droog word. Die deeg het my ma gemaak toe ek klein was en toe deur my, meel, warm water en 'n knippie sout gemeng. 'N Geskikte harde deeg waaruit ek stukke soos 'n okkerneut uitgehaal het en wat ek dan met die deegroller op die tafel gesmeer het totdat ek die patroon van die masker daaronder kon sien. Die eerste gebakte koek stop by die ikoon wat op Kersaand aan die diere in die huishouding gegee moet word. Die res word tot 23 Desember iewers in die kas laat droog word. Intussen is die okkerneute gebreek, skoongemaak, gemaal en hennepsaad gekies. Dan sorg ons vir die Kersfeesvoorbereidings: skoonmaak, was, ontvang en, natuurlik, die vark met alles wat dit behels.

Die dag voor Eva, terug uit die kerk, na belydenis, sorg ons vir die koeke. Eerstens hennepsaad, dit moet gedroog en fyngemaak word of deur 'n slypmasjien. By my ouma het ons in die chiua geslyp, en by my ma het ons 'n neutmasjien gehad waarmee ons ook die suiker geslaag het om poeier te maak. Oor die gevolglike pasta gooi ek 'n bietjie warm water en meng dit goed met 'n lepel. Ons gooi die water, genaamd julfa -melk, af en herhaal die prosedure totdat die water skoon bly. Ek het die julfa -melk gekook totdat dit bo -op gestyg het soos 'n griepkaas, wat ek dan met 'n spatel verwyder het, effens gedreineer en met suiker gemeng, na smaak.

Met verloop van tyd het ek julfa geëet met verskillende speserye: vanielje, rum, suurlemoen of lemoenskil. Maar my gunsteling was die eenvoudige een. Die koeke is uit die kas gesit en langs 'n groot bak met suikerstroop, gemaak van 'n koppie suiker en twee koppies water, gerus. Toe begin sy speel: 'n koek wat in stroop gedoop is, dan word die julfa daarop gesmeer, nog 'n doppie koek en 'n bietjie julfa totdat alles verby is. Bo -op sit ek 'n bord met die gesig na onder en moontlik 'n gewig bo -op, en die bak gaan na die spens waar dit koeler was. Die res van die koeke was dieselfde as om in stroop te dompel en in 'n bak te sit, maar dit is gestrooi met fyngemaakte okkerneute en suiker. Hulle word oornag op 'n effens gedrukte koel plek gelaat.

Die volgende dag is die koeke soos 'n koek in driehoeke of skywe gesny wat van die rand af begin. Die snye is mooi op 'n bord gesit en vergesel van 'n bottel wyn, vars uit die kelder, gemaak van karaf wat spesiaal vir die dag gehou is, en op die tafel in die saal gerus. En hulle sit daar, rustig, deur nuwe kinders dopgehou, totdat ek die stem van die vader by die deur hoor sing het & quot; U geboorte, Christus. & quot. Later het ek gewoontes of bygelowe ontdek, soos die korrels onder die stoel waarop die ouer moes sit, sodat die skulpe op die eiers sou rus, of die woltou (spoel of draadgereedskap in verskillende komposisies) om die oes te bind en vrug dra. Nadat die pa weg is, het almal in die huis 'n bord koeke ontvang en ons het deur die bure gegaan met koeke en aalmoese wyn vir die siele van diegene wat vertrek het. Toe word die kersboom gebring en begin die pret om voor te berei op die aankoms van Kersvader, vergesel van kinders wat saam met die "ster" kom.

Die kerslied is nooit voor die pa gebruik nie, en die kersliedere het appels, neute, lekkergoed of rolletjies ontvang. Ek het die betekenis van die sirkel in kersgeskenke uitgevind toe ek myself vrae begin stel het. Toe ontdek ek die simboliek van die sirkel, van die volledige, van die ononderbroke. Die dag het geëindig met die geskenke wat die kersvader onder die kersboom gesit het in die paar minute toe ons van die boom ontslae geraak het of omdat ons ma ons iewers heen gestuur het of as ons toegegee het aan natuurlike behoeftes en na die badkamer gegaan het.

Die afgelope paar jaar het ons om verskillende redes gebakte koeke op die stoof vervang met tertblaaie. Daar was jare toe ek, weens gebrek aan tyd, die baklava -resep aangeneem het. Ek sit die tertblaaie in die skinkbord, besprinkel dit met baie fyngemaakte okkerneute op elke vel, sit dit in die oond totdat dit bruin op die rand is. Uit die oond geneem, warm, verdrink ek dit in 'n suikerstroop in 'n verhouding van 1: 1. Ek verkies lekkers sonder speserye, maar die smaak is nie sleg nie, selfs as jy speserye in stroop of rosyne tussen fyngemaakte okkerneute sit.

Hierdie jaar het ek uitgevind dat julfa ook van pampoenpitte gemaak kan word. As dit geskil word, is dit eenvoudiger, maar indien nie, word die sade gedroog, geskil en die resep met hennepsaad gevolg.

En hierdie jaar het ek besluit om terug te keer na die tradisionele resep om onvergeetlike herinneringe aan die kinders oor te laat. Net soos ek nie dink ek sal die dae van Eva vol vreugde of die aande van Oukersaand vergeet met geskenke in my arms, die reuk van spar en die smaak van koeke. En dit is omdat die volgende dae van die vakansie verbygegaan het in 'n reeks gaste en besoeke, tussen die dek en die sluiting van die tafel.


Julfa -koek of Here se wurms

Elke jaar kom Kersfees met 'n spesifieke geur, ingeprent in kerke, in die strate van die dorp, in die strate van stede, in supermarkte, in winkels, in ons huise, maar ook in die siele van diegene wat met liefde en verlange wag vir die Heilige Kind. Ek verwys natuurlik nie na die geure van tradisionele geregte nie, maar na die toestand van vreugde gemeng met die emosie en verwondering dat Christus die goddelike heerlikheid verlaat het, van sy grot 'n pragtige paleis gemaak het, dat Liefde die hemel uit sy woonplek in 'n krip gevind het .

Benewens die geestelike vreugdes, het ons vrome Roemeens ook geweet hoe om spesifieke geregte by die vakansie te voeg, sodat die agape met die geliefdes van die gesin spesiaal sou wees, wat die rykdom van God se gawes aan die mens weerspieël. Onder hierdie spesiale geregte is 'n tradisionele koek, genaamd pelincuurile Domnului of julfa -koek, aan die voorpunt, wat ongelukkig deur al hoe minder huisvroue berei word.

Dit sou interessant wees om na die kerkorde te kyk oor hoe om op Kersaand te vas om die praktiese noodsaaklikheid van hierdie kookkuns te begryp. Volgens die tipiese, op Kersaand word geen gekookte olie verbruik nie, maar slegs gedroogde of gekookte vrugte en groente. In hierdie omstandighede verbeel u u dat dit baie moeilik was vir Roemeniërs om net so gasvry te wees vir gaste of gesange, aankondigers van die geboorte. Daarom, dink ek, het hulle 'n koek uitgevind wat nie 'n enkele gram olie of margarien gebruik nie. Hulle noem dit Pelincuţele Domnului vanweë die ooreenkoms met die doeke van die koeke, wat slegs uit meel en water berei is, met 'n garde gestrek word totdat dit so dun word soos 'n wit lap, baie fyn, waaroor 'n room uit hennep geplaas word. .

Ek bely dat ek dit die afgelope jare al hoe moeiliker gevind het om die basiese bestanddeel van die koek te vind: hennepsaad. Ons boere, arbeiders van die landerye, verbou dit al hoe minder, waarskynlik as gevolg van die verwarring wat veroorsaak word deur die inligting waarvolgens hennep behoort tot die kategorie plante wat as dwelms beskou word, wat verband hou met die gevreesde dagga. Volgens kenners het slegs Indiese hennep sulke eienskappe. Dit kan nie in ons landerye verbou word nie, want dit benodig hoër temperature as die wat deur die klimaat van ons land aangebied word. Dit verklaar waarom wetstoepassing baie Indiese hennepkwekers betrap het wat kweekhuise of ander tydelike aanplantings opgerig het.

Die wetgewing belemmer dus nie die Roemeense hennep nie; dit kan verbou word as 'n industriële en medisinale plant met ou Roemeense tradisies. Wie het nog nie gehoor van die hennephanddoeke van ons grootouers nie? Of die toutjies of ander bykomstighede uit die Roemeense huishouding wat met die hand gemaak is van die tekstielvesels van die lastige plant? In Roemenië word hennep vandag nog verbou, die plaaslike variëteit word nie deur wetgewing belemmer nie, wat wel waar is op uiters klein gebiede in vergelyking met dié voor 1989. Selfs in die provinsie Bihor is daar 'n fabriek vir die verwerking van hennep uit die stam, tekstielmateriaal word verkry baie gesog, en van sade, 'n wye verskeidenheid skoonheidsmiddels of natuurlike voedsel, vanweë hul medisinale en genesende eienskappe.

As ons oor die tradisionele kerskoek gepraat het, bied ons u ook ons ​​kloosterresep aan (ongeveer 30 porsies word uit die volgende hoeveelhede berei):

5 bottels vanieljegeursel

'N Relatief harde deeg word uit die meel berei, en slegs 'n knippie sout daarby. Die verkorte kors word nie oorgelaat om te fermenteer nie, want sonder gis kan dit onmiddellik gebak word. Om die pannekoeke byna simmetries te wees, word die deeg in ongeveer gelyke dele verdeel, ongeveer die grootte van 'n gewone appel. Nadat u dit baie goed met die blender gesmeer het en met meel besprinkel, sodat dit soos 'n dun vel lyk, bak u die koek op 'n warm plaat en laat dit droog word. Dit is verkieslik dat die koeke minstens 2-3 dae voor die bereiding van die koek gebak word.

Die hennepsaad word op die stoof gedroog, soos ouma was, en dan gemaal. Die ouderlinge het haar geslaan. As ons nie so iets het nie, sal ons die pepermolen of koffie gebruik. Gooi die gemaalde hennep in 'n groot bak en voeg dan ongeveer 5 liter warm water by. Meng goed met 'n houtlepel totdat die bygevoegde water 'n geelwit word. Die vloeistof wat verkry word, wat soms hoendermelk genoem word, word deur gaas in 'n groter kastrol gegooi. Voeg weer dieselfde hoeveelheid warm water oor die hennep en herhaal die aksie. Die pan met die 10 liter vloeistof word op 'n nie baie warm vuur laat kook. As die inhoud begin kook, styg 'n soort room bo -op, soortgelyk aan die urda wanneer die wei in die skaapkraal gekook word. Neem die room liggies met 'n spatel, sit dit in 'n bak, laat dit afkoel. Aparte aan die brand gesteek ongeveer. 6 liter water waarin 'n kilogram suiker bygevoeg word, laat dit kook om die stroop te verkry waarin die koeke gestroop sal word.

Voeg intussen die gemaalde beskuitjies, gekapte okkerneute, vanieljegeursel en suiker na smaak oor die voorafgekoelde henneproom en meng tot 'n vloeibare pasta gevorm word.

Die gedroogde koeke word deur die warm stroop gelei, op 'n bord of ander vorm geplaas, 'n dun lagie room gesmeer en die aksie herhaal totdat 'n skilferkorsdeeg hoog genoeg is om dit te sny. Kokosvlokkies of gemaalde okkerneute word bo -op die laaste vel gestrooi om te lyk. Aan die einde word die bord of vorm saam met die koek op 'n koel plek geplaas, maar nie baie koud nie. Nadat die malvalekkerkoek afgekoel het, hou dit in die yskas. Sny die vierkante van ongeveer 5 sentimeter tydens opdiening.


Julfa en / of Pelincile (doeke) van Christus (van die Here, van die Moeder van God) is rituele voorbereidings vir Oukersaand. Ek het geskryf en / of omdat dinge sinoniem is, maar dinge in diepte is nie regtig so nie. Julfa, wat eintlik hennep beteken, het twee verskillende geregte aangewys (met baie variasies oor die tema), deur die naam van die voorbereiding te besoedel uit die naam van die hoofbestanddeel.
Ons het dus 'n soort "kaas" (ook osmelk of koeimelk genoem) uit hennepsaad en ons het ook 'n nagereg soos baclava met lae ongesuurde deeg (gebraai, gebraai en selfs klaar in die oond) met hennepsaad / neute / amandels / papawer en suikerstroop, waarby blomwater, valinie, sitrusskille, ens. In die geval van hennep en papawer praat ons ook oor psigotropiese eienskappe (hierdie somer het 'n hahol my vertel hoe die oudstes van die gemeenskap in Sfântul Gheorghe net een keer, twee keer per jaar, 'n paar dekades gelede gerep het). Basca, hoewel dit algemeen voorkom as 'n Moldawiese gewoonte, word koeke (Christus se doeke) ook gemaak deur Oekraïners en Aromaniërs uit Dobrogea. Maar laat ons dit nie waag nie en neem dit stelselmatig op.
Volgens die folkloris Tudor Vasile julfa beteken dit: 1 Hennepsaad. 2 Vasvoedsel gemaak van hennepsaad gemaal met water en gemeng met heuning. 3 Sap verkry deur hennepsaad te kook. 4 Pampoenmeelkoek gaar oor lae hitte. 5 (Pcs) Bynaam gegee aan 'n persoon. 6 (As juflă) Room kom uit urda [1]
HEMP s.f. Cannabis sativa. Dit is 'n eenjarige kruidagtige plant in die familie Cannabaceae cu talie înaltă, de 2-3 m, putând crește până la 5 m în cazuri excepționale. Are o tulpină neramificată, frunze lanceolate lungi, cu marginea zimțată și inflorescențe dense, semicompacte[2]
“Istoria cultivării cânepii este foarte veche, fiind consemnată din neoliticul timpuriu (acum 12.000 de ani) ca sursă pentru obținerea de fibre textile, ulei, hrană, ca mediu în practicile spirituale și religioase ancestrale sau ca plantă medicinală. Fiecare parte a cânepei are o întrebuințare diferită și se prelucrează în acord cu uzul său.
Termenul cannabis, din care derivă și românescul cânepă, s-a păstrat dintr-un cuvânt de origine scită sau tracă. Grecii l-au importat și apoi romanii și astfel a ajuns cunoscut civilizațiilor occidentale. Cuvântul este unul foarte vechi, cu rădăcini indo-europene. Popoarele orientale antice (akadienii, babilonienii și asirienii) îl cunoșteau și ei sub forma qunnabu. Înțelesul originar era care face fum, demonstrând obiceiul ancestral de-a folosi planta în scopuri practice și recreative”.
Despre cânepă, istoria ei, utilizarea ei și alte informații excelente puteți afla mai multe din acest articol pe care îl recomand călduros
“Românii din Bucovina îndătinează în tot anul a amesteca o câtime mica de sămânță de cânepă printre sămânța cea de păpușor și a o semăna apoi dimpreună cu aceasta. Acest soi de cânepă care răsare numai unde și unde, câte un fir, și care crește foarte înalt și-n pai foarte groasă se numește pretutindene în Bucovina hăldan. Hăldanii se seamănă mai mult numai pentru sămânță, care se întrebuințează atât la semănat de cânepă și hăldani, cât și la facerea de oloi, precum și a unui fel de lapte, care se numește «lapte de buhai», și care se mănâncă mai ales în zilele de sec”[3]. Autorul cercetării menționează Bucovina (de aici și ideea că e un preparat specific zonei). Cam cât de îndrăgit era preparatul ne dăm seama și din relatarea unui reporter în ziarul “Flacăra Iașilor”într-un text prijelui de evenimentele “Lunii Iașilor” din 1957: “Ești obosit de atâtea impresii și umblat, nu? mergi la pavilioanele unde te așteaptă bucate tradiționale, budinci, poale în brâu, alivenci, julfă, tochituri și sarmale”.

“Tofu” autohton
Una dintre cărțile la care apelez frecvent este volumul “Din bucătăria țăranului român”, fiind și una dintre cele mai vechi referințe de subiectul abordat (contemporană totuși cu Simion Florea Marian, autorul citatului de mai sus):
“Julfa, jufa, jurfa se face din sămânță de cânepă pisată și numai prin posturi. Ea se face așa: sămânța de cânepă se vântură de două-trei ori ca să se ducă colbul, se alege de gozuri și se pune pe cuptior, când e cald, să se prăjască puțin apoi se pisază în piuă până se face turtă, se cerne printr-o sită rară sau prin ciur și ceea ce rămâne se mai pisază o dată. Făina căpătată se încălzește puțin la foc într-o cratiță mare, se pune peste ea puțină apă caldă și se mestecă cu dosul lingurii. Când socotim că-i destul de mestecat, se umple strachina cu apă călduță, o strecurăm prin sitișcă (n.m. vas de forma unui trunchi de con, cu fundul perforat, folosit în gospodărie la strecurarea laptelui și a altor lichide strecurătoare) și căpătăm laptele de sămânță. Laptele acesta se pune într-o oală la foc, de fierbe în timpul fiertului, el se încheagă puțin, ca o jântiță, se brânzește și, dacă-l strecurăm, căpătăm julfa sau brânza de lapte din sămânță de cânepă.

Julfa se face și din trușnic sau turtele scoase de la făcutul oloiului din sămânța de cânepă, dar nu-i așa gustoasă. Julfa cu zeama ei, sărată puțin și fierbinte, se mănâncă cu mămăligă prăjită ori cu malai dulce, prin posturile mari.
Brânza de julfă se pune în vărzări (n.m. plăcintă cu varză bine fiartă și prăjită în untdelemn și ceapă), ori se fac plăcinte cu julfă julfa brânzită se pune și în turtele de Crăciun, pelincele Domnului.
Julfa se face și cu cartofi, cu crupe, cu pasat, cu varză și cu bostan. Toate mâncările acestea se obișnuiesc în posturi”[4]
Observați versatilitatea alimentului în diferitele întrebuințări culinare culese din satele românești în jurul anului 1900. Se consumă cu mămăligă prăjită sau malai dulce (un fel de alivancă de post în care se pun și diferite frunze aromatizante), se pune în plăcinte și în turtele de Crăciun (Pelincile Domnului).
Regăsim parte din poveste în certările profesorului Ion Ghinoiu, unul dintre cei mai importanți etnologi contemporani: “Alimentele obișnuite de post sunt (erau): grâul fiert, îndulcit cu miere și amestecat cu miez de nucă (coliva), plăcintele umplute cu varză (vărzările), cu ceapă și cu julfă (fiertură de făină de semințe de cânepă), prunele fierte, borșul etc”[5].
Despre brânza de julfă ne vorbește și Radu Anton Roman, care ține morțiș să ne avertizeze asupra gustului: “Julfa se face (o spun numai pentru cei care vor să rătăcească printre umbrele uneori urât mirositoare și fără gust ale trecutului) din sămânță de cânepă pisată. Făina aceasta se fierbe, amestecată cu apă, până se brânzește.
Brânza de julfă se mănâncă așa cum e, cu mămăligă prăjită ori cu mălai dulce, sau amestecată în mâncăruri, cu diferite legume, ori ca umplutură pentru plăcinte, frecată (sau nu) cu miere (gata, asta e tot, la «masă»!)”[6].
Mai des întâlnit este însă un alt preparat care, în multe din rețetele sale vechi, conține (fie brânză de julfă) fie doar semințe de cânepă. Este vorba de turtele moldovenești, turte de ajun, Pelincile lui Hristos, scutecele lui Hristos, scutecele Domnului, scutecele Maicii Domnului etc. Ele se fac cu foi de aluat nedospit care sunt fie fripte, fie prăjite (și am găsit o variantă în care tot preparatul este finalizat în cuptor)
„Turtele de Crăciun sunt un aliment sacramental reprezentând spiritul grâului. Se fac în sudul și estul României. Asemănătoare azimelor, au o compoziție simplă: făină de grâu amestecată cu apă călduță și sare, fără utilizarea fermenților. Aluatul se întinde în foițe rotunde cu mâna sau cu făcălețul (sucitorul) și apoi se coace pe plita sobei sau, ceremonial, pe fierul plugului încins pe jăratec.
Turtele Domnului sau Scutecele Domnului. Turtele din făină de grâu nedospită se fac în Ajunul Crăciunului de sufletul morților. Se înmoaie în apă îndulcită cu zahăr sau se ung cu miere. Se presară cu miez de nucă sau făină de semințe de cânepă (julfă). Se aprinde o lumânare”[7]
Variantele mai recente (dar nu musai) înlocuiesc cânepa cu alte semințe sau sâmburi (nuci, migdale, alune, mac chiar și fistic) și în afară de îndulcitor (miere ori sirop de zahăr) le mai adaugă ingrediente parfumate (Apă de flori – rețeta Sandei Marin, valinie, rom, răzătură de coji de citrice în multe altele).

Să revenim la Radu Anton Roman (care și el menționează obiceiul în gospodăriile din Moldova): „Iată un prim exemplu: ce fac moldovencele pentru noaptea de Ajunul Crăciunului.
Aluat: 800 g făină, apă, sare, ulei de uns tava (deși, tradiția nu prevede!). Se frământă un aluat ce se poate întinde foaie subțire (muchie de cuțit). Se taie cu paharul turtițe. Se unge tava cu puțin ulei (se poate și fără, presărând doar făină). Tava se pune pe foc și se coc turtițele repede, pe o parte și pe alta, apoi se lasă să aștepte
Sirop: 400 g zahăr (sau miere), zahăr vanilat,1 cană ceai de tei, iasomie și petale de trandafir (sau lapte – julfă de sămânță de cânepă). Se fierbe zahărul cu ceai (sau mierea cu julfă) până se face un sirop bine legat
Glazura: 200 g miez de nucă prăjită (sau mac), 200 g zahăr pudră
Se înmoaie turtițele-n sirop, se tăvălesc prin nucă sau mac și se presară cu zahăr pudră De post sunt, dar sunt atât de dulci!”[8].
Ceva mai entuziast, Păstorel Teodoreanu vorbește de aceleași turte (tot moldovenești, și pe care le știa din copilăria ieșeană, fapt dovedit și de pasajul fratelui, Ionel, din volumul Ulița Copilăriei: “miroase ca turtele de Crăciun, a migdale și apă de flori”) pe care le compară cu aluaturile franțuzești (comparație mai rar întâlnită la celebrul gastronom pentru care nu există alte gastronomii în afara celei din Hexagon). Îl cităm via Radu Anton Roman căruia îi aparține textul cu caractere italice.

Dulcegărie de altădată, încă de prin ’33 Păstorel îi deplângea dispariția. Dar tot el le așază „alături de cele mai subtile produse ale patisierului francez“. Îl citez integral, pentru farmecul unei rețete mai degrabă literare:
„Aluatul Prima operație: Se face aluatul potrivit de moale, numai din făină de grâu de bună calitate și bine uscată, plus apă și sare. Se „lucrează“, adică se bate dru et menu (hoțește), se așază pe o masă acoperit cu o strachină, și se lasă să se odihnească de bătaie vreo jumătate de oră. Pe urmă, iar îl iei la rost, în felul următor: îl întinzi cu sucitorul, lăsându-l gros ca de două degete (nu de agent electoral), îl acoperi cu un șervet și-l mai lași, pe loc repaus, încă o jumătate de oră. După asta, îl întinzi pe o masă mare acoperită cu un cearșaf presărat cu făină de grâu. Când, prin întindere (e recomandabil ca la întindere să fie două persoane), aluatul s-a subțiat cât foița «Job», începi să decupezi, cu o farfurie de mărimea pe care vrei so dai turtelor. E preferabil ca farfuria cu care tai să fie mai mică decât farfuria pe care vei așeza turta, așa că turta să n-o ocupe în întregime. Adoua operație: coptul. Operația aceasta e și foarte migăloasă și foarte gingașă. Pui pe plită un fund de la o formă de tort (numai fundul = talger). După ce s-a încălzit fundul, iei o foiță decupată și o așezi pe el, acoperind imediat cu un capac (altfel se coșcovește). După ce crezi că s-a încălzit foaia, o întorci pe cealaltă parte, procedând la fel. În acest amănunt, în execuția căruia numai aptitudinea și experiența te pot orienta, constă toată gingășia operației. Foile trebuie să se usuce și să se înfierbânte pe ambele părți, fără să se prăjească. Nu e permis foii să se rumenească și cu atât mai puțin să se întunece. Ea trebuie să rămâie albă, imaculată, ca bulinele care se dau la peștii de aur din acvarium. A treia operație: pregătești 1. Migdale curățite, uscate, trecute prin mașină și amestecate cu zahăr pisat (ad libitum). 2. Sirop de zahăr, legat aproape ca pentru dulceață. Acest sirop trebuie să fie tot timpul clocotit, de aceea e bine ca vasul care îl conține să fie așezat pe un reșou. Când începi a lucra, torni în sirop două-trei linguri de apă de flori (recomand): Josephe, Negre sau Fleurs d’oranger (extra-triple, Union des proprietaires de Nice). Când se îngroașe siropul, îl.subțiezi tot cu apă de flori. 3. Un pămătuf de pene de gâscă (de la S.S.R.). 4. Farfuriile în care se pun turtele, sau vase de tort, și tot atâtea farfurii adânci.
Turta Iei câte o foaie de turtă, o așezi pe farfurie, o ungi bine cu siropul clocotit, o presari cu migdale și le tot așezi una peste alta până ce obții o grosime convenabilă (cam ca a unui tort obișnuit). După ultima foaie, acoperi cu o farfurie adâncă și pui la rece. Aceasta e turta clasică. Se pot face turte, însă, în același mod, cu: nuci, alune, migdale prăjite și fistic (acestea sunt foarte bune)“[9]
Nu era formidabil?! Ce lume de lucruri mici, de obiecte senzuale și suculente, ce de nume delicate, ce vânzoleală de realități miniaturale, pudice, retractile! Ce de istorii suprapuse, paralele, înghesuite într-un colăcel, cinci mii de ani într-o diminutivală turtiță cu miere, modestă, ascunsă într-un cuptor, sub un șervet… Scriind cartea aceasta, pregătindu-mă pentru ea, citind pentru ea, vorbind cu mii de oameni, tot pentru ea, am trăit în mijlocul uneia din cele mai consistente, fascinante și mărunte realități, o lume de minuscule, de făpturi și obiecte discrete și excitante, de fărâmituri ude și obraznice, mereu în schimbare, mereu în transformare, mereu altele… A fost o experiență extraordinară, o aventură pentru o viață, printre lucrușoare vii, efemere, cu adevărat versatile.

Și, chiar dacă, aceste turte sunt deseori asimilate mâncărurilor ritualice din Moldova și Bucuvina, le regăsim și în Dobrogrea la multe dintre comunitățile etnice conlocuitoare.
“În ziua de Ajun se mâncau foișoare de făină de grâu, coapte pe plită, unse cu apă și zahăr, puse apoi în tavă. Peste ele se presară nucă amestecată cu zahăr. Două, una peste alta cu straturi de nuci și zahăr între ele. Apoi se introduceau la cuptor și se coceau. La noi le spunea scutecele Domnului și ce coc numai înainte de Crăciun”[10]
“În Ajun se mânca compot de prune pus peste grâu fiert. (…) Înainte se făceau așa turte. Corjeke le spuneam. Pelincile lui Isus. Le făceam de Crăciun. Se făceau înainte și se mâncau în Ajunul Crăciunului”[11]
“La ei, [la ucrainieni], când te duceai cu Ajunul Crăciunului, ei făceau un fel de colivă, din grâu și compot. Kutia, am reținut de la ei. Și totdeauna, dacă venea grupul [de colindători], cel puțin câte o linguriță [primea fiecare]. Cum se obișnuiește și acuma la pomană. Se făceau cu zahăr, cu nucă, cu mac. Se obișnuia atuncia, nu se spunea că e drog. Cu mac”[12]
“Le spunea pită. Făceau înainte de Ajun de Crăciun, în straturi, cu nuci”[13]
Vă mai recomand trei rețete publicate recent de Claudia Vasilache, Gabriela Berechet și Oana Igrețiu
Despre proprietățile pshihotrope ale julfei (menționate de Herodot ca obicei la sciiți) scrie pe larg istoricul religiilor și al mentalităților Andrei Oișteanu în volumul său dediat narcoticelor în cultura română:
“«Prăjitura morţilor». Narcotice pentru lumea de dincolo[14]
În secolul al XlX-lea este atestat ceea ce pare a fi un obicei de folosire a cânepii şi a macului ca plante narcotice, dar nu în scop terapeutic, ci în scop magico-ritual. în unele zone ale ţării, de Mucenici (9 martie), când «se deschide raiul tuturor morţilor», se coceau şi se dădeau de pomană «pentru sufletele morţilor» colăcei rituali cu seminţe de cânepă sau cu «lapte» obţinut prin pisarea acestora. Zeama obţinută prin fierberea seminţelor pisate de cânepă (în care se adugă miere) se cheamă julfă, jolfă (Transilvania, Moldova) sau chiar lapte de bou[15],[16] [17] . După August Scriban, jolfă este «un fel de mâncare din seminţe de cânepă pisate»[18].
Colăceii erau unşi cu miere (zahăr) şi erau însoţiţi câteodată de lapte dulce. în alte zone, în locul seminţelor de cânepă se puneau seminţe de mac[19] [20]. În societăţile arhaice şi tradiţionale, astfel de compoziţii (făină, miere, lapte şi un anume narcotic) sunt tipice pentru „prăjitura morţilor”, pentru libaţiile şi ofrandele rituale aduse unui „spirit gardian” al lumii de dincolo[21] [22].
(…) Substanţele narcotice par să fie folosite la ceremoniile funerare, în relaţie cu daimonii htonieni şi infernali, la contactul cu lumea de dincolo. Să ne aducem aminte că sciţii din preajma Nistrului, vecini cu geţii, practicau fumigaţii de cânepă anume în cadrul riturilor funerare (cf. , Istorii IV, 75). Mircea Eliade credea că aceste obiceiuri rituale sunt analoage practicilor şamanului, care – narcotizat cu fum de cânepă – conduce sufletul mortului în lumea de dincolo[23].
Dacă analogia mea este corectă, atunci seminţele de cânepă şi cele de mac – folosite la unele preparate rituale pentru pomenirea morţilor – s-ar putea să aibă menirea de a «narcotiza» simbolic spiritele păzitoare ale lumii de dincolo, de a deschide «vămile» şi de a «netezi» astfel drumul parcurs de sufletul defuncţilor. Miza principală a acestor gesturi magico-rituale este ca sufletul mortului să ajungă cu bine în lumea de dincolo. În lumea slavă a supravieţuit obiceiul ca, la înmormântarea femeilor moaşe, să li se pună în groapă un băţ şi un săculeţ cu mac, ca să se poată apăra pe lumea cealaltă de copiii pe care i-au adus pe lume[24].
Rostul cântecelor «de petrecere a mortului» este de a îndruma sufletul în «marea călătorie», plină de obstacole şi capcane. întoarcerea sufletului din drum, ca strigoi, este percepută ca o imensă anomalie. Urmările pot fi fatale. Rânduiala comunităţii (a lumii în general) şi vieţile oamenilor sunt ameninţate. «Mulţi de într-acei morţi se scoală de se fac strigoi şi omoară pre cei vii», se credea în Valahia la jumătatea secolului al XVII-lea (îndreptarea legii, Târgovişte, 1652)[25].În unele regiuni ale ţării (în zona Vaslui, de pildă), în noaptea de Sf. Andrei, ca gest ritual împotriva strigoilor, ţăranii consumau la miezul nopţii plăcinte cu julfă din seminţe de cânepă[26]. În nordul Moldovei, gospodinele făceau în ajun de Crăciun turte cu miere şi seminţe de mac sau de cânepă şi le dădeau de pomană[27].
Sufletul mortului este şi el narcotizat sau pur şi simplu îmbătat pentru a uita «lumea albă» pe care o părăseşte, pentru a nu tânji după ea şi pentru a nu reveni ca strigoi. (…) La intrarea în lumea de dincolo se află de regulă o apă psihotropă (râurile Lethe, Mnemosyne ş.a.) sau o plantă psihotropă. Uneori efectul lor este acelaşi. Pentru poetul Virgiliu, de pildă, macii sunt «impregnaţi cu somnul lui Lethe» (Georgicele). Menirea lor este de a modifica statutul sufletului călător. Într-un manuscris românesc de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Pomenirea sfântului Macarie, la intrarea în Paradis protagoniştii mănâncă dintr-«un feliu de buruiană ca laptele şi ca stredia [= mierea] de dulce». «Şi mâncăm de ne săturăm, şi ni s-au schimbat faţa şi virtutia ni s-au adus»[28]. Intr-o altă versiune a legendei hagiografice, aflată într-un manuscris românesc din 1777 descoperit de Moses Gaster, exprimarea este mai limpede. Prin ingerarea plantei psihotrope, nu chipul omului se modifică, ci «vârtutea», care sporeşte: «Şi mâncăm de ne săturăm de dânsa [= de buruiană] şi nu ni s-au schimbat faţa, şi vârtutea ni s-au adaos, şi slăvim pre Dumnezău ce ne hrăneşte şi ne-ndreptează pururea la toate»[29].
De regulă, la trecerea dintre lumi creşte macul, care adoarme şi amăgeşte sufletele, făcându-le să uite lumea de dincoace:
Iară floarea macului
Şede-n poarta iadului
Şi tot creşte şi-nfloreşte
Multe suflete-amăgeşte[30].
Romulus Vulcănescu a încercat să refacă (u)topografia Infernului în cultura tradiţională românească. Lângă Apa Sâmbetei, “drumul spre porţi[le Iadului] e marcat de «floarea Iadului», macul. În faţa porţilor Iadului macul creşte în straturi involte, ca o baltă de purpură”. Sufletele morţilor sunt amăgite de aceste flori psihotrope: „Treci un câmp roşu de maci/ Nu vezi nici urmă de draci”[31].
Tot în acest context de semnificaţii magico-rituale intră, probabil, obiceiul popular atestat în zona Vâlcea de a face – chiar în biserică – fumigaţii de cânepă «pe lângă sicriu», pentru ca sufletul defunctului să nu se întoarcă printre cei vii, ca strigoi[32]. În acelaşi scop, după afumarea sicriului cu câlţi de cânepă, câteva femei bătrâne aprindeau cânepă răsfirată pe mormânt, înconjurându-l de-a-ndăratelea şi descântând[33]. În fine, în unele sate din Gorj se puneau câlţi de cânepă în perna de sub capul mortului pentru ca acesta să nu se facă strigoi sau moroi[34].
Coliva este tot o «prăjitură a morţilor» pre-creştină şi non-creştină, făcută în principal din grâu fiert, miere/zahăr şi nuci. In unele zone ale ţării (jud. Brăila, de pildă) coliva era «decorată» cu seminţe de mac. Vechile texte creştin-ortodoxe din secolul al XVII-lea interziceau drastic aducerea colivelor în biserică şi sfinţirea lor de către preoţi, fiind considerate «păgâne»[35].
În unele zone ale României, pentru a scăpa familia de un defunct «bănuit că este strigoi», când acesta e dus la cimitir, o rudă presară pe drum seminţe de mac şi zice: «Strigoiul să mănânce pe an câte un bob de mac şi să nu mănânce inimile neamurilor lui»[36].
«Ca să îmbuneze stafia» sau «ca să scape de cei bănuiţi că sunt strigoi (să nu mai iasă din mormânt să-i omoare)», ţăranii români folosesc în cadrul ceremoniilor funerare diverse substanţe sau plante psihotrope : vin (rachiu), seminţe sau fuior de cânepă, seminţe sau măciulii de mac etc[37].
În fine, pentru a proteja vacile de strigoi (pentru ca aceştia să nu ia «mana vacilor»), se procedează similar. Ţăranii români din Transnistria, de pildă, duc de Paşti la biserică măciulii de mac, pentru a le sfinţi. De Sf. Gheorghe, ei presară macul împrejurul grajdului şi al vacilor, spunând: «Până a strânge tot macu’ să nu poată intra strigoaia la vaci în grajd»[38]. Practici similare sunt atestate la ţăranii din Bucovina[39]. Strigoaicelor, zic ţăranii, «le place macul»[40].
Faptul că unele plante psihotrope ar uşura traseul sufletului mortului în lumea de dincolo este deocamdată o ipoteză. În cazul în care se confirmă, această teorie ar aduce noi elemente privind mitologia populară a morţii şi ar configura mai bine (u)topografia lumii de dincolo, aşa cum era imaginată de mentalitatea arhaică şi tradiţională românească. Această ipoteză pare să fie confirmată de faptul că, în vechime, macul se oferea divinităţilor htoniene, funerare şi infernale : Iştar (Inanna), Demetra, Persefona, Hypnos etc. Macul se oferea, de asemenea, defuncţilor – susţin antropologii – pentru a-i «apăra împotriva spiritelor rele de dincolo de mormânt»[41]”.
Bibliografie:
[1] Botanica poporană română, vol. II, ediție îngrijită de Aura Brădățan, cu un Cuvânt înainte de prof. univ. dr. Ioan Opriș, Editura Academiei Române, Suceava, 2010
[2] Dicționar explicativ Române, Academia Română, București, 2009
[3]Tradiții Poporane Române din Bucovina, Simion Florea Marian, Imprimeria statului, București, 1895
[4] Din Bucătăria Țăranului Român, Mihai Lupescu, editura Paideia, București, 2000
[5] Obiceiuri populare de peste an, dicționar de Ion Ghinoiu, editura Fundației Culturale Române, București, 1997
[6] Bucate, vinuri, obiceiuri românești, Radu Anton Roman, ediția îndelung revăzută și mult adăugită, editura Paideia, București, 2001
[7] Obiceiuri populare de peste an, dicționar de Ion Ghinoiu, editura Fundației Culturale Române, București, 1997
[8] Bucate, vinuri, obiceiuri românești, Radu Anton Roman, editura Paideia, București, 1998
[9] Păstorel Teodoreanu, Adevărul Literar și Artistic, 1933
[10] Informator din satul Izvoarele, intervievat de Georgeta Moraru, în Valori identitare în Dobrogea, Hrana care unește și desparte, coordonator Ofelia Văduva, editura Enciclopedică, 2010
[11] Tradiții la aromânii din Hamcearca , în Valori identitare în Dobrogea, Hrana care unește și desparte, coordonator Ofelia Văduva, editura Enciclopedică, 2010
[12] Tradiții la ucrainienii din Dobrogea , în Valori identitare în Dobrogea, Hrana care unește și desparte, coordonator Ofelia Văduva, editura Enciclopedică, 2010
[13] Mache, aromân, ospătarul din restaurantul pe unde îmi mai fac eu veacul
[14] Narcotice în cultura română, istorie, religie și literatură, Andrei Oișteanu, editura Polirom, 2014
[15] Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densușianu, Adrian Fochi, ed. Minerva, 1976
[16] Tipologia Folclorului, din răspunsurile la chestionarele lui B.P Hașdeu, In. Mustea, Ov. Bîrlea, 1970
[17] Vârstele timpului, Ion Ghinoiu, editura Meridiane, 1988
[18] Dicționaru limbii românești, August Scriban, Iași, 1939
[19] Enciclopedie etnobotanică românească, Valer Butură, 1979
[20] Sărbătorile la români, studiul etnografic, Simion Florea Marian, ed. Fundației culturale române, 1994
[21] Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice, Andrei Oișteanu, ed. Dacia, Cluj Napoca, 1989
[22] Miturile lui Homer și gândirea greacă, Felix Buffiere, ed Univers, 1987
[23] Shamanism. Archaic Tehniques of Ectasy, Princeton University Press, 1974
[24] Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Antoaneta Olteanu, ed. Paideia, 1998
[25] Șapte eseuri despre strigoi, Otilia Hedeșan, editura Marineasa, Timișoara, 1998
[26] Sărbători și obiceiuri, Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român, volum coordonat de Ion Ghinoiu, Institutul de Etnografie și Folclor C. Brăiloiu, Academia Română, Ed. Enciclopedică, București 2004
[27] Datinile și credințele poporului român, E. Niculiță-Voronca, Polirom, Iași, 1998
[28] Rai și iad în cultura românească, file de apocalips, Timotei Oprea editura Alpha MDM Buzău, 2005
[29] Studii de folclor comparat, Moses Gaster, Saeculum, 2003
[30] Botanica Românească, Simion Florea Marian, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu, București 1898
[31] Mitologia Română, Romulus Vulcănescu, ed. Academiei Române RSR, 1985
[32] Tipologia Folclorului, din răspunsurile la chestionarele lui B.P Hașdeu, In. Mustea, Ov. Bîrlea, 1970
[33] Ipostaze ale maleficului în medicina magică, Antoaneta Olteanu, ed. Paideia, 1998
[34] Cânepa în credințele și practicile magice românești – Studii de etnologie, Nicolae Bot
[35] Cărțile populare în literatura românească, Nicolae Cartojan, ed. Enciclopedică Română, București, 1974
[36] Folklor medical român comparat, I.-A Candrea, Casa Școalelor, București 1944
[37] Tipologia Folclorului, din răspunsurile la chestionarele lui B.P Hașdeu, In. Mustea, Ov. Bîrlea, 1970
[38] Aspecte din spiritualitatea românilor transnistreni, Gheorghe Pavelescu, în Sociologie românească V, București 1943
[39] Botanica Românească, Simion Florea Marian, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu, București 1898
[40] Mitologie românească. Dușmani și prieteni ai omului, Tudor Pamfile, Librăriile Socec & Co, 1916
[41] Le Symbolism de l’oeil, Waldemar Deonna, Paris, 1965


Desert julfa - Rețete

Conform tradiției strămoșești Scutecele Domnului, Pelincile Domnului, julfa, sau oricum i-ai spune, alături de colaci, nuci, mere sau alte fructe de sezon stau pe masa gospodarilor în așteptarea preotul care vine cu ajunul și a colindătorilor care trec pragul casei anunțând Nașterea Domnului.

INGREDIENTE

PENTRU TURTE: 500 grame de făină, 250 de ml apă, 1 linguriță cu sare

PENTRU SIROP: 600 ml apă, 200 grame de zahăr, coaja rasă de la o lămâiecoaja rasă de la o portocală

PENTRU UMPLUTURĂ: 400 grame de nucă, 100 grame de zahăr

MOD DE PREPARARE

Din apă, făină și sare se face un aluat vârtos care se împarte în bucăți egale. Bucățile se întind bine cu ajutorul sucitorului formându-se turte subțiri care se coc pe rând într-o tigaie bine încinsă sau pe un gril.

Bătrânii noștri le coceau pe plita bine încinsă de la sobă.

Pe măsură ce se coc, se dau deoparte ca să se răcească, după care se așează pe o farfurie, se acoperă cu un ștergar și se lasă să se usuce minim 24 de ore. A doua zi se pregătește nuca și siropul. Nuca se macină și se amestecă cu zahărul.

Într-o oală încăpătoare se pune zahărul, apa, coaja de lămâie și portocală sau orice alte esențe, pe gustul fiecăruia. Se fierbe siropul 10 minute după care se dă deoparte și se lasă puțin la răcit. Se ia fiecare turtă și se înmoaie bine în siropul cald încă, se așează pe un platou, se presară peste turtă nuca măcinată și se repetă operațiunea până când se termină de combinat toate turtele și nuca. Dacă mai rămâne zeamă, o turnați peste desertul astfel format pentru că foile au nevoie de lichid ca să se înmoaie bine.

Se dă la rece până a doua sau chiar a treia zi și se taie bucăți și se servește cu drag.


Video: Korean Mix Hindi Songs 2021High School Love StoryTrue BeautyNew Punjabi Song Korean mixklove (Januarie 2022).